Noapte de sâmbătă

Unora le merge bine cu viața, se împacă cu ea, o țin aproape și deși se mai ceartă și se întâmplă să-și întoarcă spatele reciproc, nu se uită niciodată. Unii cer socoteală vieții și fiind mereu încăpățânți, refuză să caute soluția ce-i scoate din șah-mat. Unii se joacă cu ea încercând să-i dea de limite, dar întâmplarea face să și le găsească pe ale lor. Prea puțini o prețuiesc, încă mult mai puțini îi mulțumesc iar mult prea mulți se descotorosesc de povara ce vine odată cu ea. Unii și-o răsfață în puf în timp ce alții și-o adună de pe un carton întins pe asfalt...Știu, e greu, uneori pentru că noi o îngreunăm cu fel și fel de aspecte colorate ale personalității noastre, cu vise, dorințe, suspine, aspirații, dar altfel nu știm, nu putem exista. Căutăm drama mai ceva ca aerul. Și asta pentru că atunci simțim cum lumea noastră imediată își întoarce fața înspre noi. Suntem cu toții actori, sau cel puțin vrem să devenim și nu ne mai pasă ce limite înăbușim...E așa simplu și totuși nouă ne place complex. N-am găsit răspuns la nevoia umană de simțiri mult prea puternice pentru simțuri...promit să nu mă las, doar și mie îmi place să mă îngrămădesc cât mai aproape de imposibil sau de improbabil...om lacom de viața...