......?!

Zilnic, avem întrebări cuibărite în noi. Degeaba parcă încercăm să le izgonim, ele se întorc pentru căldura sufletului chinuit de incertitudine și ceață. E bine să le lăsați să vă răscolească, să vă aducă un plus de dezordine în haosul clipelor zăpăcite.

Întrebari de duminică, nepregătite, negândite, care pot da buzna într-o zi pașnică:

Câte uși trebuie să deschidem să găsim persoanele potrivite? 
Câte măști trebuie să ne punem pentru a putea respira, filtra aerul din încăpere? 
Câte haine trebuie să schimbăm să ne asortăm mediului, atmosferei? 
Cât de departe trebuie să mergem să găsim răspunsuri doar pentru a ne da seama că ele tot la întrebări ne duc?
Cât trebuie să colindăm să găsim frumusețea locurilor nevăzute? 
Cât trebuie sa alergăm să prindem un tren plecat din stație? Sau cât să așteptăm un altul? 
Câte să regreți că nu poți?

Comentarii

Postări populare