Azi ca și mâine

Câteodată să vorbești mult e o povară, indiferent de adevărul și dreptatea care sălășluieste prin cuvintele proaspăt scoase din realitatea imediată a lecțiilor date de viață. Este povara destinată celorlalti.. celor grăbiți de tendințele societății de a-și accelera ritmul din ce în ce mai mult. Astfel, pentru aceia care obișnuiesc a vorbi în volume, se conturează o altă povară. Fără să ne dăm seama călcăm din ce în ce mai tare pe coarda mult prea întinsă.  Ne oprim? Nu ne oprim?

Dacă ne oprim pierdem, căci majoritatea e învățată să fugă…doar suntem cuprinși de febra erei moderne. Fast and furious, nu? Dacă se întâmplă să faci parte din grupa bătrânilor…ești pierdut și etichetat demodat. Dacă te regăsești printre cei din grupa celor normali, te descurci dacă ești talentat.

Câteodată ma simt încolțită și sufocată de cele mai banale gânduri de om și asta mă sperie. Mă simt purtată spre mediocritate și e greu să fii o ființă normală în ziua de astăzi. E atât de sublimă lumea asta și văd atâtea persoane înflorind în fiecare zi prin strălucirea unor minți ascuțite și pregătite de luptă cu viața de mâine, încât simt cum mă dezbin și mă las pierdută într-un colț întunecat de cameră. Știu..e cam emo atitudinea, nu kiwi?

Dar fiecare își are calea și vede ce-i pe ea mai bine decât ce-i pe a altora. Orizonturile pot fi cât se poate de lărgite, dar cel mai bine ști când vezi ce-i în fața ta…ce-i evident, care se postează pe dinaintea ta și îți sâcâie viziunea, te supără "ca o pietricică în pantof"…Dar ce știu eu? Stiu doar ce-i cu mine, știu doar că alții mă îngustează, stiu doar că mă strofoc să nu îmbătrânesc prea devreme…dar parcă simt că-i prea tarziu pentru asta…Eu vorbesc în volume, ca mulți alți pretendenți la o viață visată și materializată cât mai perfect. Stau la coadă și pe de-o parte mă oripilează puzderia de siluete din fața și din spatele meu, iar pe de altă parte parcă mi se încălzește speranța unor zile mai bune…Fiecare-și poartă soarta, apăsând pe piept.