De n-ai pierde speranța...

Speranța nu ține cont de zi...Azi se poate sa o ai, mâine cine știe, poate că îți face trist cu mâna. Și uite așa te trezești încercând să afișezi un zâmbet prins în pioneze. Chiar și cei bine antrenați în asta își uită manualul în care este explicată procedura de urgență. Să nu te pierzi de speranța parcă devine din ce în ce mai greu zilele astea...

Astea-s întrebări de marți spre miercuri, la îngemănarea unei zile cu alta, se nasc alte ecouri ale sufletului îndârjit:

Cât de frumos să vorbești ca să nu regreți? Cât de bine să știi să asculți ca să înțelegi? Cât să suferi ca să se oprească lumea în loc pentru asta? Cât să visezi ca să nu doară? Cât să iubești ca să poți să o arăți cum se cuvine? Cât să ai încredere ca să nu regreți? Cât să regreți că ai încredere? Cât să fi rănit ca să poți ierta mereu? Cât să trăiești să știi ce vrei? Cât de surd ca să poți cânta? Cat de orb ca să poți imagina? Cât de slab ca să răstorni lumea?