Era cald și uscat afară, dar vântul prelungea iluzia unei zile binevenite de vară toridă...Câmpul era întins și pustiit de orice vietate. Soarele își lăsase prea mult atenția pe această bucățică de pământ țărănesc. Copacii erau departe, râul care zumzăia plictisit printre ei era un ecou șters în mijlocul căldurii îndârjite. Iarba uscată și înaltă zbiera după apă și umbră...Nu se auzea mai nimic, decât respirația sacadată și sătulă de mers...O zi perfectă în mijlocul unui deșert fermentat la focul decis al soarelui...O zi propice să te oprești și să-ți chemi îngerul la o discuție deschisă... aici, în acest mediu arid, izolat de civilizație și materialitate socială. Golește-te de frustrări și întrebări, deschide-ți teama, desfășoară-ți incertitudinea și privește ferm situația și circumstanțele vieții...Ești încolțit, învăluit și amețit de schimbările fugare ale timpului pus pe șotii. Nu deznădăjdui, copile, toate-și au un sens și o direcție, în fiecare stă un sâmbure din viitorul cel mai dulce și bun...Nu-ți fie frică de aripile tale mult prea scurte și slabe. Poate azi ți-e dat să înveți zborul din picaj! Nu șterge experiența, nu o înăbușii de groază! Nu fugii de ce ți se scoate în cale, nu întoarce spatele! Lasă-te ars de soare și bătătorit de vânt. Așează-te pe pământul obosit...vei vedea că e rece și că puținele fire de iarbă pârlită îți oferă umbra de care ai nevoie ACUM!
Comentarii
Trimiteți un comentariu