Absolventa unei vieti de student nr. 381/2008

Încăperea era grandioasă, cu o cupolă sticloasă de muzeu în vârf ce părea scoasă din filmele unor vremuri apuse. Sala, cu etajul doi format din balcoane acompaniate de coloane gotice, era inundată de robe negre, lucioase ce zumzăiau ca un stup prea preocupat de muncă. Fiecare părea cuprins de o febră interioară, de parcă și-ar fi concentrat puterile pentru unicul scop de a se menține la linia de plutire bruiată de zgomot și entuziasm. Mi-am adus aminte de ziua în care am pășit pentru prima oară în această clădire impunătoare, de bagajul atât de restrâns de informații, de lipsa unei experiențe cruciale și de cât de mică puteam să mă simt comparată cu istoria și contribuția unei asemenea valori universitare. Eu nu regretam nimic, nici acele sesiuni stresante, nici acel ghinion, care mult timp m-a menținut printre cei de jos, nici senzația de fugă pe care mi-o transmitea în șoaptă fiecare zi ce anunța o nouă incursiune prin holurile și sălile imense ale facultății. Nu regretam nici înghițiturile în sec pe care le resimțeam când știam că nu mă ridic la standardele impuse de restul colegilor mei. Nu îmi aduc aminte când am reușit să trec de la cei năpăstiuiți de etichetele durabile și lipicioase ale corpului universitar, la cei considerați valoroși și indispensabili. Emoțiile nu erau cu mine și de fel mă însoțesc mai peste tot, sunt singurele care mă întregesc și mă aduc la normalitatea clipei, sunt precum niște surori credincioase și, în cazul meu, ajutătoare. Dar spre uimirea mea, au răsărit atunci când în fața mea rândul îndoliat al robelor făstâcite, s-a diminuat. Numele nu mi s-a auzit la microfon, asta pentru că profesoara a uitat să se mai aplece înspre vorbitor. Am urcat automat pe scena și spre norocul meu, m-am sincronizat cu momentul în care mi-a înmânat diploma. Și uite așa am reușit să-mi întorc o nouă filă în caietul vieții. Cu ochii inchiși și cu bubuituri de inimă mi-am apucat ciucurele de la tocă și l-am dat de pe partea stângă înspre partea dreaptă, semnalând un nou hop trecut și predat lucrurilor finalizate și rezolvate. Ieri am terminat un liceu, azi finalizez o facultate, poate mâine cine știe, încep o altă viață, una la care am suspinat nenumărate nopți și de multe ori în momente de cumpănă irecuperabilă.
Să nu pierdeți zâmbetul de final, acel zâmbet prins în colțuri de lacrimi saturate în efort și nadejde!!!!!!