"Mama, mai naste-ma o data!"

O zi torida si lipista de un sens propus rasare intr-o dimineata banala. Ma ridic si privesc aceeasi camera mov, prafuita, plictisita de mine si eu de ea. Cobor din pat si dau sa caut papucii la fel de mov, nu-i gasesc, se ascund in praful de sub pat...ma trezesc plescaind ca ultima bunica, pipaindu-mi dintii sa vad daca-i mai am. In fata mea aceeasi oglinda stricata in care ma vad inalta, risipita...disipata. Clipind observ ca ziua a apus iar seara geme sub amenintarea noptii negre.
Sa mai traiesc?
 Pai, ce sa faci...si tu pe aici, lasata de pomana cuiva, ca doar un rost ai avea si tu, alocat undeva intr-un colt, dupa un sifonier vechi si scartait.
 Ce rost?
Cum, ce rost? Un rost oarecare, un nobil dar de a trai. Ca tu traiesti cu burta goala si cu haine zdrentuite, asta e o alta poveste, una pe care multi spun ca ar cunoaste-o...
Si cu visele?
Ce-i cu ele?
 Lor ce le spun?
Ce sa le spui, spune-le si tu sa taca si sa faca...
Sa faca ce?
Sa viseze-n-continuare, ca doar d'aia-s vise, sa-si sparga teasta in betonul realitatii...
Dar eu tin la ele..
Si ce? Si ele tin la tine ca doar de aia esti asa amarata si plina de naivitatea ta dulce pana la refuz.
Nu prea-mi mai fac bine, m-au cariat de tot.
Atunci da-i cu ele de pamant, vezi daca se sparg.
Da...oi da, poate maine, azi poate ma mai incalzesc putin, am inghetat privind sufletul negru al societatii... Ne vedem si maine?
Sunt aici si acum, nu-ti fie frica, cat vei trai eu mereu iti voi tine umbra, si noapte si zi...

Zambetul stramb, cuibarit intr-un colt al gurii, stia el ce stia...