Noaptea...

Sunt multe de spus...si totusi desertaciunea din cuvinte ma impiedica sa formez sunetele menite a-mi elibera frustrarea acumulata si chinuita in suflet. Ma biciuie un dor nebun de a sti, de a cunoaste mai bine ce este ceea ce-mi doresc, eu pentru altii si pentru mine intr-un sfarsit. Ma trezesc din constiinta noptii ametita, cu o amnezie crunta care-mi amesteca simturile mai ceva ca o furtuna de nisip care imprastie un haos grandios printre granule infime de nisip...Si simt cum ma dizolv intr-o lume aglomerata de minti confuze si suflete contopite in totul vietii brute. Cum sa uiti cine esti, de unde vii si care-ti sunt fiintele cele mai dragi, atat de dragi incat le plangi suferintele in fiecare seara inainte sa pui gandurile dureroase la somn??? Cum sa te dezintegrezi cu totul si sa dispari complet de pe radarul dat si cunoscut al societatii?? Cum sa mori si sa invii??? Cum de e posibil sa faci toate astea in mod constant si sa-ti intre in ritm ca si necesitatea si normalitatea unui somn sau a unei mese, sau a unei lecturi de atata timp amanate??? De ce iti e pieptul greu de te trage in jos si mintea usoara de te imprastie in aerul crispat al neantului??? De ce te pierzi de tine??? De ce??!!!

!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Unde esti sa te prind la loc de mine...