Un alt maine pentru azi
E liniste acum, am si eu cateva
zile sa-mi cuget cum trebuie sufletul. Unii oameni vin in lumea asta intesati
pe dinauntru cu povesti. Fatalitatea le cere sa lase o dara larga si lunga de
istorisiri, sa-si curga putin din sine pe acest pamant arid. Eu m-am nascut
golita si sfrijita, cu nimic de zis dar cu o sumedenie de ascultat, cu o gura
mica pusa pe tacut, cu niste ochi banali, cascati si foarte insetati. Mereu pe
fuga, pironita intr-un trecut comun fara curaj in desaga, fara desaga de fapt,
cu ganduri infometate dar putrede. O scuza patetica de copil incapabil sa
mearga cu propriile talpi prin pietrele drumului inchinat inaintea sa cu atata
efort. Probabil nu voi afla niciodata cine mi-a fost dat sa fiu, sau daca
vreodata am contat cu ceva in propiul destin imprecis, e straniu sa incerci sa
traiesti viata ca o carcasa a cuiva, sa te simti mereu
in chirie, niciodata proprietara…eu traiam in gazda…in propria-mi
existenta sura. Voiam cu atata disperare amara sa ma despoi de tot si de toate,
sa fiu goala si fara ecouri straine, fara petece intr-o viata asa zdrentuita.
Mi se parea ca trag dupa mine saci intregi de pietre ce nu-mi apartin, dar de
care tin cu draga inima, caci sunt singurele care-mi asigura o umbra pe pamant.
Vreau o tinta, dar nu doar de dragul destinatiei, vreau un scop sa-l tin
paravan, sa ma apere de mine si de rautatile mele interioare, m-am convertit in
cel mai aprig dusman si nu gasesc unelte sa-mi devin un ucigas propice. As vrea
sa-mi omor fastaceala si lipsa de vlaga in decizii, sa-mi palmuiesc increderea
care seaman c-o baba zbarcita, inmiresmata in tutun de proasta calitate.
Privesc si nu de putine ori ma intreb de ce am eu ochi daca insist sa ma
orbesc? Ochii ti-s de prisos atunci
cand mintea ta e oarba. Am impresia ca
stau ca o naluca in fata unui destin mat, fara luciu, fara figura, fara o umbra
macar, doar umbra semnaleaza o plenitate, un spatiu ocupat, un aer incarcat in
materialitate, un ceva cat de mic care-si gaseste un loc chiar si-n vid.
Numai eu stau si privesc perdeaua neagra, opaca, obtuza a viitorului ce nu-l
mai tin minte de nu stiu cand. Si ce pacat, Doamne ce pacat, cand altii n-au
dreptul nici la dubiile mele nici la scancetele mele incovoiate. Dar poate-ntr-o zi candva, voi ajunge si eu din urma
planurile pe care Dumnezeu le are pentru mine.
